Şcoala de corecţie pentru visători!... Sună ciudat?
Am început acest demers după ce am citit câteva capitole din cartea lui Octavian Paler, Don Quijote în Est, pe care am cumpărat-o cu mult entuziasm zilele trecute de la Kilipirim. Cartea sa, prima apărută după 1989, este considerată un moment de răscruce în opera autorului, mai ales sub aspectul scriiturii, dar este în acelaşi timp o radiografie a identităţii româneşti, care după aproape jumătate de secol în care fusese confiscată şi fabricată politic, are, în sfârşit, posibilitatea de a fi reflectată de o gândire liberă.
Mă întorc la ceea ce spunea Paler la sfârşitul eseulului Cel care rămâne. Citind acele rânduri a fost ca şi cum cineva mi-ar fi smuls din suflet fărâme de viaţă şi le-ar fi făcut publice peste noapte... pentru că, înainte de toate, aceste gânduri ale mele expuse aici sunt despre viaţa pe care o trăiesc în Bucureştiul "devenit o excelentă şcoală de corecţie pentru visători. Nu s-a mai astupat nicio groapă de decenii, în schimb au apărut multe noi. Niciun visător nu-şi poate permite să meargă cu capul în nori, fără să rişte să se trezească lungit în praf ori lângă o frumoasă baltă. Aşa că, vrând, nevrând, am devenit şi eu ceva mai realist"
Am început acest demers după ce am citit câteva capitole din cartea lui Octavian Paler, Don Quijote în Est, pe care am cumpărat-o cu mult entuziasm zilele trecute de la Kilipirim. Cartea sa, prima apărută după 1989, este considerată un moment de răscruce în opera autorului, mai ales sub aspectul scriiturii, dar este în acelaşi timp o radiografie a identităţii româneşti, care după aproape jumătate de secol în care fusese confiscată şi fabricată politic, are, în sfârşit, posibilitatea de a fi reflectată de o gândire liberă.
Mă întorc la ceea ce spunea Paler la sfârşitul eseulului Cel care rămâne. Citind acele rânduri a fost ca şi cum cineva mi-ar fi smuls din suflet fărâme de viaţă şi le-ar fi făcut publice peste noapte... pentru că, înainte de toate, aceste gânduri ale mele expuse aici sunt despre viaţa pe care o trăiesc în Bucureştiul "devenit o excelentă şcoală de corecţie pentru visători. Nu s-a mai astupat nicio groapă de decenii, în schimb au apărut multe noi. Niciun visător nu-şi poate permite să meargă cu capul în nori, fără să rişte să se trezească lungit în praf ori lângă o frumoasă baltă. Aşa că, vrând, nevrând, am devenit şi eu ceva mai realist"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu